Conferință preoțească în Protoieria Ilfov Sud

Joi, 28 ianuarie 2016, la Parohia Vârteju din orașul Măgurele, a avut loc conferința preoțească la care au participat toți clericii din parohiile arondate Protoieriei Ilfov Sud, din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Evenimentul a fost precedat de oficierea Sfintei Liturghii de către Pc. Preot Marinescu Marius Dumitru, parohul Bisericii Vârteju, alături de un sobor de preoți din Protoieria Ilfov Sud, precum și de slujba de Te Deum, oficiată după Sfânta Liturghie.

Întrucât anul 2016 a fost declarat Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în cadrul conferinței, Pc. Pr. Dabija Casian, preot coslujitor la parohia Cornetu, a susținut referatul cu tema Importanța prezenței și participării tinerilor la viața comunității creștine, în baza căruia s-au făcut importante îndemnuri, precizări și comentarii cu privire la necesitatea implicării tinerilor în viața Bisericii.

În cadrul conferinței preoțești, Pc. Pr. Protoiereu Romică Macovei, a propus pentru dezbatere probleme administrative și pastorale, semnalate în desfășurarea activităților din Protoierie, precum și din parohiile subordonate Protoieriei Ilfov Sud.

De asemenea, s-au făcut importante precizări și îndemnuri cu privire la implementarea în cadrul parohiilor a proiectului Patriarhiei Române, Biserica și Școala din sufletul meu.

Conferința s-a încheiat prin rostirea rugăciunii comune și participarea la agapa frățească, oferită de gazdă.

Sâmbătă 14 decembrie

Calendar Ortodox

Calendar Ortodox