Parohia Domneștii De Sus

Istoricul comunității parohiale

Toponimie, prezentare generală a localităţii d.p.d.v. geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic

Parohia, cunoscută și sub denumirea de “biserica din Băleanu”^1, este situată în comuna Domnești, satul Domnești de Sus, județul Ilfov, fiind atestată drept cea mai veche biserică a comunei și aparținând protopopiatului Ilfov Sud. Numele satului de pe Sabar apare consemnat prima oară într-un act al cancelariei domnești a lui Mihnea Turcitul, la 5 iulie 1589, când satul Buciumeni este vândut pentru Dumnești și 24 000 de aspri. Comuna Domnești, situată la vest de București, pe malurile râurilor Ciorogârla, Sabar și Argeș este străbătută de șoseaua județeană DJ 602, de calea ferată București-Videle, având o populație de 8682 de locuitori ( cf recesământului din 2011), în majoritate creștini ortodocși. Se remarcă prin siturile arheologice de interes național ce cuprind așezări din epoca bronzului, din secolele III, IV, IX, XI, XVI și XIX, prin ansamblul curților boierești Ciorogârleanu-Ipsilanti de secol XVII-XIX și prin bisericile Cuvioasa Paraschiva și Izvorul Tămăduirii.

Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii bisericii

Ctitorie a familiei Cantacuzinilor, mai exact a lui Pătru Ciorogârleanu – negustor, apoi dregător în divanul domnesc și sluger, a soției acestuia, Ancuța și a fiului lor, Matei (reprezentați pe peretele de vest al pronaosului), biserica se consideră a fi fost construită în jurul anilor 1662, pe malul stâng al pârâului Sabar. Din Pisania existentă deasupra ușii peretelui de apus al pronaosului aflăm că “restauratu-s-a pictura acestei sfinte biserici, cu hramul Sf. Cuv. Paraschiva în anul mântuirii 1938, în timpul arhiepiscopiei IPFS Miron, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României.”

Arhitectura, plan, dimensiuni, materiale de construcții

Arhitectura bisericii păstrează forma inițială, de navă alungită, lărgite fiind ferestrele și ușa de la intrare și adăugându-se pridvorul, biserica măsurând 18 m lungime și 6.60 lățime. [PICTURA] Pictura originală, de epocă, al cărui autor și moment nu se cunoaște, acoperită cu un strat de var și tencuială, a fost restaurată în 1938. În mai 1976, pictorul restaurator Toma Lăscoiu a făcut o probă de spălare a picturii, însă nu a obținut avizul necesar continuării lucrării. Anul acesta preotul paroh a făcut demersurile necesare restaurării, lucrările fiind în curs de demarare.

Casa parohială a fost construită între anii 1999-2001 pe cheltuiala parohiei și a enoriașilor.

Obiecte vechi de cult, manuscrise șI cărți vechi

Parohia deține o serie de manuscrise și cărți vechi, după cum urmează: Istoria Bisericii ortodoxe române (1900), Morala creștină (1900), Cuvântări bisericești (1951), Legiuirile Bisericii Ortodoxe române (1951), Liturghia psaltică (1951), Predici (1951), Biblia (1968), Învățături de credință creștin ortodoxă (1968), Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur (1968), un Utrenier (1954) și un Vecernier (1953). Dintre obiectele vechi de cult deținute enumerăm: potirul poleit cu aur (1792), cazanul de botez de aramă, căldărușa de aghiasmă de aramă, copia de metal argintat, clopoțelul de pe Sfânta masă, crucea de lemn cu metal și lingurița de argint.[ȘIRUL PREOȚILOR] Șirul preoților se pierde în negura istoriei. În 1914 sunt amintiți părintele Marin Sân Ștefan și Ioan Sân Lazăr. Enoriașii rememorează chipurile preoților Stelian Nicolae (1934-1940), Marin Popescu (jurul anilor 1950), Nițu Ilie (1960-1990), Anghel Constantin (1990-1998), Cornițescu Iancu Dan (1998- prezent).

Cimitirul

Parohia deține un cimitir cu o suprafață de 11 700 m care a fost parcelat, iluminat și monitorizat video.

Profilul actual al parohiei

ActivitățI pastoral-misionare, culturale, editorale, filantropice, catehetice

Actualmente se întreprind activități de întrajutorare a celor mai nevoiași, se fac cateheze cu tinerii, în special în zilele de miercuri, după amiaza.

BIBLIOGRAFIE: cf. Valahica I, pg. 15-21, publicată în 1969, Documente privind istoria României- din secolul XVI- vol I, pg. 376 și N. Stoicescu , Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova, Buc., 1971, pg. 149, 150; Victor Dan Kisilewici, Patrimoniul arhitectural creștin înscris în lista Monumentelor istorice, 2000, p. 302-303; Nicolae Stoicescu, Mănăstirea Ciorogârla-Samurcășești, File de monografie, Glasul Bisericii, XLI, 1-3, 1982, București, p 155; Opriș Ioan, Monumente istorice din România (1850-1950), ed. Urania, 2001, p 173.