Parohia Gherman

Istoricul comunității parohiale

Toponimie, prezentarea generală a localității d.p.d.v. geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic

În partea de sud a oraşului Bucureşti, la o distanţă de circa 12 km de centru (Sf.Gheorghe) se găseşte oraşul Măgurele, aşezat pe malul stâng al răului Sabar. Nu se ştie exact când a luat fiinţă acest oraş, totuşi trecutul lui este destul de îndepărtat. Oraşul Măgurele are importanţă istorică prin faptul că la Institutul de fete înfiinţat de Ioan Oteteleşanu, pe când era director Ioan Slavici, a fost găzduit un timp marele geniu al poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Acesta, inspirat de frumuseţile locului, a scris printre altele, Scrisoarea a IV-a,  unde spune : ,,Stă castelul singuratic oglindindu-se în lacuri, iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri”. În vatra oraşului Măgurele erau înglobate încă din trecut trei cătune cu denumirile vechi de: Vrana, Asan şi Laptev, date după denumirea proprietarilor de moşii pe care se aflau şi munceau locuitorii. Centrul însă a fost satul Asan, care corespunde astăzi cu satul denumit până în 1968 Gherman, aşezat pe deal şi o parte a satului Oteteleşanu, denumit de localnici – în vale. Cu timpul, schimbându-se proprietarii moşiilor şi satele şi-au schimbat denumirile. Astfel satul Vrana devine Oteteleşanu , satul Leptev devine Filipescu, iar satul Asan devine Gherman, care după noua împărţire administrativă din 1968, intră în componenţa veche a oraşului Măgurele. Satul Oteteleşanu a rămas cu aceeaşi denumire, pe când satele Filipescu şi Gherman, formează un singur sat cu denumirea Aluniş. Din cele mai îndepărtate timpuri ocupaţia locuitorilor din Măgurele a fost agricultura şi creşterea vitelor. Odată cu dezvoltarea şi extinderea oraşului Bucureşti, Capitala ţării – locuitorii au devenit crescători de vite,  iar laptele îl valorificau direct la Bucuresti. Mai târziu, favorizaţi pe de o parte de lunca mănoasă a Sabarului, iar pe de altă parte de cerinţele tot mai mari ale Capitalei, locuitorii comunei Măgurele au devenit cultivatori de legume şi zarzavaturi.

Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii bisericii

Din punct de vedere confesional, locuitorii au fost de la început creştini ortodocşi, în acest oraş existând două parohii, fiecare având biserică şi cimitir separat. Cea mai veche biserică devenită şi monument istoric, este biserica parohiei Gherman , din satul Aluniş (fost Gherman). Biserica parohiei Gherman are hramul Sfânta Treime şi a fost construită în anul 1797, pe 7 mai, după cum rezultă dintr-un fragment de pisaniei, singurul neacoperit cu ciment în urma reparaţiilor din 1907, cât şi din inscripţia cu litere chirilice ce se află aşezată pe una din treptele din faţa altarului:,,1797, 7 mai am zidit-o,1815, 7 iunie cu lespezi am pardosit”. La 1 decembrie 1809, stolnicul Grigore Asan atesta de trei ori, în însemnările pe care le-a scris în cărţile de ritual dăruite Bisericii Gherman, păstrate până astăzi în arhiva parohiei , că el a clădit această biserică. ,,Şi acest Minei l-am hotărât Bisericii ce am zidit-o într-al Ilfovului ţinut, sat Măgurele, Grigore Asan”. Din însemnările făcute de asemenea pe un Octoih tipărit la 1750 la Râmnic, fila 35 jos, dăruit  bisericii, reiese din nou că Grigore Asan este ctitorul bisericii, care tot după unele însemnări pe cărţi, în 1868 şi 1872, avea hramul ,,Sfânta Troiţă şi alte 7 hramuri”.

Arhitectura, plan, dimensiuni, materiale de construcții

Biserica este construită după obişnuitul plan treflat al secolului, în formă de cruce, cu abside largi, semicircular în exterior; faţada a fost refăcută în întregime ca şi partea superioară a bisericii şi turla de pe pronaos, iar pridvorul a fost închis. Naosul este despărţit de pronaos prin trei arcade sprijinite de două coloane groase de cărămidă. În curtea bisericii, stolnicul Grigore Asan a mai cladit “o căscioară şi a sădit o viişoară”, care mai era încă în fiinţă la 1808. Astăzi nu se mai ştie locul unde a fost casa sau via. În decursul anilor, biserica a suferit multe stricăciuni, din care ultima în anul1940, de pe urma cutremurului din noaptea de  9-10 noiembrie. Printr-un proces verbal încheiat la data de 10 decembrie 1940, de către Serviciul Tehnic al Judeţului Ilfov, semnat şi de fostul paroh Mihai Ştefan, se menţionează astfel nivelul stricăciunilor: ”crăpăturile de sus până jos, ameninţă biserica cu prăbuşirea”, fapt care a dus la închiderea bisericii, slujbele oficiindu-se într-o capelă amenajată la întâmplare pe coridorul şcolii din satul Filipescu (astăzi Aluniş). Tot cu ocazia cutremurului amintit, s-a dărâmat şi singura turlă pe care o avea biserica, iar clopotele ce se găseau în ea au fost date jos. Nu mai era mult ca întreaga biserică, proptită în bârne de lemn, să se dărâme complet. La 1 octombrie 1941, după transferul preotului Mihai Ştefan în Bucureşti, a venit ca paroh preotul Ilie Tănase. Acesta, conştient de gravitatea stricăciunilor, dar şi de imposibilitatea ridicării altei biserici din temelie, a depus toate eforturile pentru restaurarea bisericii închise şi părăsite. Ajutat de Consiliul parohial şi în baza devizului întocmit şi aprobat de Comisia Monumentelor Istorice cu nr. 1293 din 1 august 1942, având şi avizul Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor (nr. 11091 din 28 aug 1942) biserica a fost restaurată şi redată cultului. Între anii 1955-1958 s-a repictat întrega biserică în interior, în frescă, de către pictorii bisericeşti aurorizaţi A. Avachian si D. Biscu. Pictura în ulei din 1887 luase locul celei originale, tot in frescă. Aceasta a fost complet stricată şi cojită, astfel că din pictura originală în frescă s-a păstrat numai un medalion cu chipul Sfântului  Ioan Botezătorul pe bolta din pridvorul bisericii, de o frumuseţe rară şi astăzi. Nu sunt cunoscute numele pictorilor nici la prima şi nici la cea de-a doua pictură. Odată cu repictarea din 1955-1958,s-a introdus în biserică şi lumina electrică. Ultima lucrare a fost restaurarea bisericii în exterior pentru scoaterea igrasiei şi îndepărtarea pământului care cu timpul îngropase mare parte a zidurilor bisericii la baza lor.

Șirul preoților

Panait (????-????), Negoiţă (????-????), Petre (????-????), Petre (????-????), Barbu (????-????), Grigore (????-????), Mihai (????-????), Nicolae (????-????), Ştefan (????-????), Pletea Marian (1992-1999), Paul Stănescu (din 1999).

Cimitirul

În jurul bisericii s-a aflat de la început şi cimitirul comunal, pentru înmormântarea credincioşilor ce aparţineau acestor sate, aici existând multe cruci care poartă date destul de vechi.

Profilul actual al parohiei

ActivitățI pastoral-misionare, culturale, editoriale, filantropice șI catehetice

Parohia are un grup de cateheză și desfășoară programele Hristos împărtășit copiilor și Alege școala.

BIBLIOGRAFIE:

1. Anuar 1909, p79;
2. Nicolae Iorga, Biserica din Măgurele-Ilfov în Revista istorică VIII(1922),p 192-193); Bratulescu,Bis din Ilfov ,p51;
3. Inscripții București;
4. STOICESCU, Nicolae, Repertoriul bibliographic al monumentelor feudale din București, Editura Academiei RPR, 1960.