Patriarhul Daniel: Iconomul stavrofor este între preoți un model de iubire jertfelnică și viețuire sfântă

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotesit iconom stravrofori pe noii protopopi: părintele Ioan Bondar, Protoieria Ilfov Sud și pe părintele Mihail Peneș, de la Protoieria Vălenii de Munte.

Slujba a fost oficiată marți, 16 mai 2017, în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reședința Patriarhală.

În cuvântul rostit, Preafericirea Sa a evidențiat importanța lucrării pastorale și puterea exemplului a celor care sunt hirotesiți iconomi, informează Radio Trinitas.

Hirotesia în iconom stavrofor înseamnă o recunoaștere a vredniciei de până acum și o încurajare pentru o lucrare mai intensă și mai bogată în viitor. Cel hirotesit este între preoți un model de iubire jertfelnică și viețuire sfântă. Când un preot paroh sau coslujitor devine iconom stavrofor se cinstește nu numai preotul, ci întreaga comunitatea, a precizat Părintele Patriarh Daniel.

Iconomul stavrofor poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu roșu, iar la serviciile religioase, bederniță. Rangul de iconom stavrofor este oferit preoților care desfășoară o activitate bisericească excepțională.

Marți 10 decembrie

Calendar Ortodox

Calendar Ortodox